luni, 24 februarie 2014

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate si societatea civila romaneasca

 La scurt timp dupa infiintare, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) si-a stabilit printre obiectivele sale si pe acela de a organiza si dezvolta societatea civila, aflata, din 1990, intr-o divizare totala, prin mii de ONG-uri, sindicate, uniuni, federatii si alte organizatii, cu activitati in cele mai variate domenii, dar fara nici o legatura sau colaborare intre ele, atunci cand in joc s-au aflat interesele generale ale romanilor sau, sintetic vorbind, interesul national.
De atunci si pana la 07.02.2014, aceasta preocupare a SCMD a decurs normal, linistit, fara sincope, defectiuni sau scandaluri. S-au identificat obiectivele comune ale principalelor organizatii ale societatii civile si s-a redactat un program comun numit "Platforma Civica". Platforma Civica a fost lansata public la 7 oct. 2011, la un miting organizat de SCMD in Piata Eroilor Patriei si, de atunci, la aceasta platforma de idei au aderat diferite ONG-uri, sindicate, federatii, uniuni, insumand astazi 55 de organizatii (vedeti tabelul). Procesul de aderare a fost si este este un proces continuu: unele organizatii vin, altele pleaca, dar cele mai multe raman. S-a stabilit ca forul de conducere si coordonare sa fie alcatuit din cate un delegat desemnat de catre fiecare organizatie aderenta iar hotararile sa fie luate prin consens. Toti acesti delegati alcatuiesc Consiliul National al Societatii Civile (CNSC). Mecanismul de conlucrare este simplu, democratic, practic: atunci cand o organizatie pregateste o actiune de interes comun, lanseaza un apel catre toti membrii CNSC, iar acestia, in functie de posibilitatile si interesele specifice organizatiilor lor se implica sau nu. Nimeni nu se "supara", nimeni nu este "exclus" sau "sanctionat", nimeni nu este "sef", exista doar coordonatori generali pe domenii de activitate si voluntari. Imbucurator este ca la aceasta Platforma Civica au inceput sa adere si persoane fizice iar numarul organizatiilor aderente este in crestere.
Dupa cum precizam mai sus, totul a decurs linear, uniform, linistit, aceasta munca de organizare si coagulare a societatii civile  nu a "deranjat" pe nimeni, exceptie facand doar episodul fabricat in laboratoarele de intoxicare basiste, atunci cand CNSC si liderii USL au fost acuzati de celebra "lovitura de stat" deoarece, la 13 iulie 2012, au semnat un "Contract Social", prin care se angajau sa examineze, impreuna, punctele inscrise in Platforma Civica (clic aici). Opinia publica s-a lamurit repede de absurditatea acestei acuzatii si CNSC si-a continuat activitatea. (Drept este ca liderii USL au profitat de incident si au "uitat" angajamentul luat).

Astazi, avand in vedere ca unul dintre obiectivele Platformei Civice este schimbarea clasei politice, "aducerea in posturi publice a unor specialisti consacrati, sanatosi moral, cu activitate sociala recunoscuta" si, in general, cetateni care sa puna mai presus de interesele personale si de grup interesul national, pe fondul neintelegerilor grave din coalitia USL, CNSC a decis implicarea societatii civile in alegerile europarlamentare din 25 mai 2014.
SCMD, ca parte aderenta la Platforma Civica, a dat curs acestei decizii (vedeti Decizia CD din 07.02.2014). Daca pana acum, actiunile SCMD in cadrul CNSC au fost "tolerate" de catre clasa politica, dupa decizia sus mentionata clasa politica a dat, se pare, alarma, panicata de acest "intrus" care poate sa le strice, pentru prima oara dupa 1989,  calculele si jocurile politice. Asa se explica veritabila campanie de dezinformare dusa de profesionisti ai manipularii, prin difuzarea de materiale si mesaje de tipul:

  • Ce treaba avem noi, rezervistii, cu alegerile europene? Noi sa ne vedem de problemele nostre, sa rezolvam mai intai problema pensiilor si a anularii interzicerii cumulului pensiei cu salariul;
  • Suntem prea mici pentru asa ceva, nu este de "nasul" nostru, n-avem nici o sansa sa schimbam ceva;
  • Ce cauta SCMD in societatea civila? Cu a cui "aprobare" a aderat la "Platforma Civica"?
  • Avem protocoale de colaborare incheiate cu partidele din USL. Vreti sa tradam USL-ul?
  • Cu ce ne pot ajuta pe noi europarlamentarii, ca doar legile se fac in tara;
  • Atacuri la persoana, la adresa cetatenilor care se implica in aceasta campanie a societatii civile;
  • S-au reinsufletit, cu si mai multa vigoare, actiunile interne de defaimare a conducerii SCMD si indemnurile la schimbarea grabnica a acestei conduceri (cel mai recent exemplu il gasiti aici).
Va prezint cateva consideratii, sintetizate de catre dl. ing. Mircea Popescu, coordonator al CNSC, pentru care nu numai membrii SCMD, dar toti rezervistii militari, indiferent de provenienta lor, ar trebui sa sprijine SCMD, mai mult ca oricand, in aceasta initiativa de promovare a societatii civile romanesti, prin participarea la alegeri:

Astazi, SCMD are capacitatea de a organiza participarea societatii civile in alegeri.  Insa, fara suportul larg al cetatenilor, in conditiile actualei legislatii, SCMD nu poate realiza singur acest deziderat. 
SCMD nu poate realiza acest deziderat nici in absenta interesului din partea partidelor mici, necunoscute de catre publicul larg, care nu au fost la putere si nu sunt compromise, si care ar trebui sa raspunda la invitatia de a colabora pe acest proiect cu CNSC (clic aici), daca doresc sa demonstreze poporului ca urmaresc interesul national, pana cel mai tarziu la 01.03.2014 (dupa aceasta data va lipsi timpul fizic necesar sa se mai poata obtine cele 200.000 de semnaturi de sustinere din partea cetatenilor).
Liderii centrali si locali ai USL ar trebui sa sprijine si ei "cu amandoua mainile" initiativa CNSC, deoarece, in afara de castigul de imagine in fata populatiei, in varianta in care cetatenii vor trimite in Parlamentul European reprezentanti ai societatii civile romanesti, acesti reprezentanti vor avea, din start, misiunea de a colabora strans cu europarlamentarii alesi pe listele partidelor componente ale USL. Cu cine vor liderii USL sa colaboreze? Cu reprezentanti ai societatii civile sau cu cei ai PDL - respectiv "revopsitii" lui Basescu?
In concluzie, consider ca SCMD are datoria civica de a actiona in cadrul CNSC si de a oferi milioanelor de romani din tara, din Basarabia, Bucovina si Diaspora,  dezamagiti de partidele politice si clasa politica actuala, si care, in prezent, isi anunta intentia de a nu se prezenta la alegeri sau aceea de a-si anula votul, in semn de protest, varianta sprijinirii, in premiera absoluta, a candidatilor societatii civile romanesti in alegerile europarlamentare din 25 mai 2014.

Dumitru Rinciog
Voluntar al CNSC

vineri, 10 iulie 2009

Culisele rezolvarii problemei "retelelor telescopice" de alimentare cu apa a blocurilor din Bucuresti sau cum au inceput bucurestenii sa economiseasca 5 (cinci) milioane de euro/an in loc sa-i piarda pe apa sambetei

In anul 2004, subsemnatul, locotenent colonel in rezerva, disponibilizat din MINISTERUL APARARII NATIONALE, am fost angajat de catre SC APA NOVA BUCURESTI SA, impreuna cu alti cativa fosti ofiteri, cu misiunea expresa de a imbunatati relatiile nu tocmai bune dintre aceasta societate comerciala si clientii sai.
Ca de fiecare data de-a lungul carierei profesionale, ne-am luat sarcinile de serviciu in serios si, dupa cateva luni, am identificat principala problema care statea in calea imbunatatirii relatiilor cu clientii APEI NOVA: existenta retelelor telescopice de alimentare cu apa a blocurilor.
Ca urmare, am inceput o intensa munca de documentare si am descoperit cum, datorita superficialitatii administratiei publice locale a Bucurestiului, populatia pierdea anual peste 5 milioane de euro risipind apa potabila. Aceasta problema se perpetua de ani si ani, datorita unui grup de functionari publici cu interese straine de cele ale populatiei Bucurestiului. Mecanismele de blocare a rezolvarii problemei si jocurile de interese le-am descris in articolele publicate anterior tot pe acest blog si nu are sens sa le mai reiau.
APA NOVA era prizoniera acestui grup, neputand sa spuna Bucurestiului adevarul, pentru ca aceasta ar fi insemnat intrarea in jocurile politice, fapt incompatibil cu activitatea unei societati comerciale responsabile.
Neputand asista impasibili la aceasta perpetuare irationala a unei probleme de interes public, am decis sa actionam pe cont propriu. Dupa unele incercari nereusite, ne-am gandit ca cea mai buna solutie ar putea fi infiintarea unei asociatii civice formata din reprezentantii asociatiilor de bloc nemultumite de existenta retelelor telescopice. Numai in cadrul unei astfel de asociatii se putea spune lucrurilor pe nume, fara inhibitii si fara teama de represalii. Astfel, am difuzat la nenumarate blocuri prima scrisoare deschisa pe aceasta tema si, din randurile asociatiilor de bloc am gasit cativa oameni inimosi, cu spirit civic, care si-au insusit ideile acesteia si au decis sa urmeze aceasta initiativa. Asa s-a nascut Asociatia Retele Telescopice, iar bucurestenii si APA NOVA ar trebui sa le multumeasca acestor oameni deosebiti:
• NASTASIA BURLUI
• CONSTANTIN MOTEA
• CORNELIU GRIGORIU
• ION ALEXANDRU
• GEORGETA VOLINTIRU
• GHEORGHE BUCALOIU
• COMAN STAN
• IONITA SANDI
• IONESCU MARIN
• VIRGIL COCIORHAN
• ION STATE
• MIHAI ALIMAN
• EMILIA GHERGHINA
• SILVIU DINCULESCU
• ADRIAN DOROBANTU
• CONSTANTA POPESCU
Mai departe, am dus un adevarat razboi mediatic pentru a invinge nepasarea, indolenta sau reaua credinta a unor functionari publici. Am difuzat articolele de mai jos in mii de copii, expediindu-le la autoritati, la functionarii din primarii, la consilierii locali, la presa, radio si televiziuni. Nu a fost deloc usor si am patimit cu totii pentru indrazneala noastra: am fost chemati sa dam declaratii la Politie (fiind acuzati de calomnie de catre doi directori ai ARBAC), am fost chemati in instanta de judecata. Subsemnatul s-a ales si cu o mustrare din partea Directorului General al APEI NOVA si cu amenintarea ca voi suporta toate consecintele in cazul in care APA NOVA va fi acuzata ca a organizat toate aceste actiuni. Mi-am linistit sefii, oferindu-le demisia mea in situatia in care s-ar fi intamplat ca APA NOVA sa devina centrul unui scandal pe aceasta tema.
Pana la urma, dreptatea si adevarul au triumfat si astazi retelele telescopice sunt pe cale sa devina o istorie.
Personal nu am castigat nimic din aceasta munca tenace in folosul Bucurestiului si al societatii la care lucram. Putinii sefi din APA NOVA, care au aflat ulterior de intreaga poveste, m-au privit cu neincredere si m-au tratat ca pe un om ciudat, ca pe un bolnav contagios de care nu este bine sa te apropii prea mult. Cu exceptia reprezentantilor asociatiilor de bloc din Sectorul 2 si a domnului Ludovic Orban, pe atunci viceprimar al Bucurestiului, nimeni nu ne-a multumit si nu ne-a felicitat pentru rezultatele obtinute.
In prezent noua conducere a APEI NOVA, impreuna cu organizatia sindicala, au "valorificat" isteria nationala starnita de catre GUVERNUL ROMANIEI in lupta contra cetatenilor care cumuleaza salariul cu pensia si ne-au desfacut contractul de munca pentru ca, in calitate de fosti ofiteri ai armatei, primim o pensie militara (1700 lei cazul meu).
Sper ca noua conducere a APEI NOVA sa ajunga cat de curand la concluzia ca a fost o greseala indepartarea unor salariati constiinciosi si supercalificati din randurile societatii.
Sper ca cetatenii si GUVERNUL ROMANIEI sa inteleaga cat mai repede ca indepartarea din munca a fostilor ofiteri sau in general a salariatilor, numai pentru motivul ca dispun de o pensie, oricare ar fi aceasta, este un lucru total daunator societatii romanesti.
Pentru acei cativa "baieti destepti" mafioti sau oameni de casa ai tuturor garniturilor de conducere politica ale ROMANIEI, pentru acei cativa care, avand functii mari in MINISTERUL APARARII NATIONALE, MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR, MINISTERUL JUSTITIEI si alte structuri ale Statului, si-au transformat peste noapte functia militara in functie civila, adjudecandu-si astfel, pe langa acelasi salariu, si o pensie si compensatii grase, sau pentru cei cativa invartiti care, prin tot felul de chichite administrative si-au asigurat pensii mai mari decat salariul cuvenit pentru functia ocupata inainte de pensionare, sufera si sunt loviti tot cei care si-au dus si isi duc traiul in mod corect, cinstit, onest.

Desi am fost intotdeauna un ofiter foarte bine apreciat, am acceptat sa plec din Armata, institutia mea de suflet, pentru ca am inteles ca o conditie de baza pentru ca tara sa fie primita in NATO era reducerea efectivelor de cadre militare si pentru ca nu mi-a fost teama si nici lene sa-mi refac o viata profesionala de la zero. 
Chiar daca, in ciuda tuturor faptelor mele folositoare comunitatii in care traiesc, am fost din nou lovit si marginalizat, am sentimentul datoriei implinite, sunt multumit si nu imi este rusine de ceea ce sunt si de ceea ce am realizat pana acum.
Pentru ca am copii si pentru ca doresc ca ei sa traiasca intr-o ROMANIE mai buna, nu voi inceta sa ma implic, in continuare, in rezolvarea problemelor comunitatii, mai ales ca am vazut ce inseamna si am experimentat forta imbatabila a opiniei publice.
Lt. Col. (r) Dumitru Rinciog
Ofiter disponibilizat din Ministerul Apararii Nationale

duminică, 9 aprilie 2006

09.04.2006, Ratiunea a invins!

ASOCIATIA CIVICA « RETELE TELESCOPICE »
Adresa: Str. Stanescu Gheorghe, 5, bl.219, sc.B, ap.55,
Sector 2, Bucuresti
Data: 09.04.2006

RATIUNEA A INVINS!

In sfarsit, dupa 6 ani de asteptare, tergiversari si nehotarari, determinate de prestatiile si “consilierea” angajatilor Agentiei de Reglementare a Nivelelor de Servicii Apa-Canal Bucuresti-ARBAC, Consiliul General al Municipiului Bucuresti a adoptat, in ziua de 06.04.2006, “Hotararea privind aprobarea strategiei Primariei Municipiului Bucuresti de punere in conformitate cu Buna Practica Industriala si cu prevederile legislatiei specifice a retelelor de alimentare cu apa in avalul a 126 de statii de hidrofor (Retelele telescopice)”.
Peste 3 ani de zile vom scapa, definitiv, de cosmarul retelelor telescopice. Dar pana atunci, viata noastra va fi tot un calvar: vom fi in conflict cu vecinii care nu declara numarul real de persoane la intretinere, vom bea in continuare apa ruginita de pe conductele putrede, vom avea avarii dupa avarii.
Oricum, trebuie sa multumim consilierilor CGMB pentru ca au adoptat aceasta hotarare, si ca au inteles, in sfarsit, care este interesul comunitatii in aceasta problema.
Credem insa ca ar fi un act de dreptate si totodata linistitor pentru bucuresteni, daca vinovatii – directorii ARBAC-ului – cei care au blocat, cu buna stiinta aceasta hotarare ani in sir, vor fi demisi pana la unul!
Daca in locul acestor oameni orbiti de orgolii personale, pentru care interesele generale ale Bucurestiului au fost mai prejos decat dorinta lor de razbunare pe APA NOVA, ar fi fost numiti oameni cu constiinta civica, adevarati ingineri (slava Domnului, avem destui ingineri specialisti in instalatii, foarte valorosi!), problema retelelor telescopice ar fi fost de mult timp rezolvata si astazi noi am fi trait mult mai civilizat.
Multumim domnului Primar General Videanu, multumim tuturor consilierilor care au votat aceasta hotarare si asteptam demararea cat mai rapida a lucrarilor de reabilitare a retelelor si de contorizare a blocurilor.

Va dorim toate cele bune !
ASOCIATIA "RETELE TELESCOPICE", Asociatie civica
Persoana de contact:
Nastasia BURLUI
Str. Stanescu Gheorghe, 5, bl.219,
sc.B, ap.55, Sector 2,
BUCURESTI

15.03.2006, Interesul public

ASOCIATIA CIVICA « RETELE TELESCOPICE »
Adresa: Str. Stanescu Gheorghe, 5, bl.219, sc.B, ap.55,
Sector 2, Bucuresti
Data: 15.03.2006

INTERESUL PUBLIC

Aveti mare dreptate domnule primar Neculai Ontanu cand spuneti ca suntem cei mai buni avocati ai Apa Nova, noi, reprezentantii Asociatiei Retele Telescopice.
Gresiti doar cand spuneti ca actiunile noastre sunt in detrimentul intereselor comunitatii, respectiv ale platitorilor de servicii publice.
Deoarece vorbele si cuvintele se pot interpreta diferit, va propunem un mic exercitiu de matematica.
Baza de calcul:
1. Tariful actual al apei=1,64 lei/mc (cu TVA);
2. Consum mediu pe persoana in blocurile contorizate=3 mc/pers/luna;
3. Norma de consum pausal=5mc/pers/luna;
4. Numarul cetatenilor aflati pe RT(retele telescopice)=200.000 persoane;
A. Calculul costurilor suplimentare (pierderilor) ale populatiei in varianta consumului pausal, pe un an de zile:
Pentru 1 persoana: 2 mc/pers/luna X 12 luni X 1,64 lei=39,36 lei;
Pentru Bucuresti : 39,36 lei X 200.000 pers=7.872.000 lei.
B. Calculul costurilor suplimentare ale populatiei in varianta contorizarii propusa de Apa Nova (cu ajustare de tarif, varianta 1200 lei vechi/mc)
Pe un an de zile:
Pentru 1 persoana: 3 mc/pers/luna X 12 luni X 0,12 lei=4,32 lei;
Pentru Bucuresti : 4,32 lei X 200.000 pers=864. 000 lei.
Pe 20 de ani:
Pentru 1 persoana: 4,32 lei X 20 ani=86,4 lei;
Pentru Bucuresti : 86,4 lei X 200.000 pers=17.280.000 lei.
Acum sa concluzionam: ARBAC-ul este artizanul (si responsabilul) mentinerii RT si a pausalului, din anul 2000 si pana in prezent. Mai mult, ARBAC ar vrea ca PMB sa initieze acum, in anul 2006, un proces in justitie, prin care Apa Nova sa fie obligata sa reabiliteze RT pe propria cheltuiala. Un asemenea proces poate dura intre 4-5 ani si, ceea ce este aproape sigur, PMB ar putea sa piarda procesul (va amintiti, am trimis tuturor Raportul de Expertiza asupra RT, intocmit de catre Comisia de experti internationali). Din calculele de la punctul A, rezulta ca din anul 2000 si pana acum, bucurestenii au pierdut suma de 47.232.000 lei. Inca 4 ani de pausal ar insemna alti 31.488.000 lei pierduti.
Si atunci, domnule primar Ontanu, un cetatean, un functionar, un partid, un Primar sau o institutie care urmareste interesul public, ce ar trebui sa aleaga, varianta A sau varianta B?
Calculul matematic ne spune ca trebuie sa aleaga varianta B – deci varianta Apa Nova.
Dumneavoastra cum ati calculat, atunci cand ati ales sa sustineti varianta A, adica ARBAC-ul?
Desigur, mai sunt si altfel de calcule economice, de felul celui prezentat de specialistul ARBAC-ului, domnul Ciprian Carnuta, la celebrul “forum cetatenesc” din 14.03.2006, organizat de catre Primaria Sectorului 2, si care poate fi rezumat astfel: Apa Nova este obligata sa scada tariful de apa pentru toate extinderile retelei de apa si canal executate de catre Primarii. Daca adunam toate investitiile facute de primarii, suma rezultata ar acoperi costul reabilitarii RT si contorizarii, si, in plus, si o scadere a tarifului de apa. Totodata, specialistii ARBAC au descoperit, recent, ca norma pausala de 5 mc/pers/luna este invechita, si propun ca pausalul modern sa fie de 3,3-3,6 mc/pers/luna.
Aceasta descoperire epocala, aplaudata de administratorii din sala, practic, pune semnul egalului intre un bloc contorizat si unul necontorizat si, in acest caz, ne intrebam, la ce bun contorizarea?!
Observam ca, daca se vor stradui mai mult, specialistii ARBAC ar putea, in viitorul apropiat, sa calculeze si sa impuna Apei Nova, un tarif al apei cu minus in fata (adica un numar negativ), ceea ce ar insemna ca, pe langa serviciile furnizate, Apa Nova sa plateasca clientilor, lunar, si o suma de bani!...
Si uite asa, vor dovedi ca sunt adevarati patrioti, dedicati trup si suflet interesului public, adevarati eroi in lupta cu capitalistul Apa Nova, care exploateaza poporul muncitor si marea masa de manevra a pensionarilor!
Ne dezamagiti, domnule Primar Neculai Ontanu, prin falsa grija pentru cetateni pe care o trambitati. V-ati obisnuit sa aruncati nerealizarile administratiei dvs. in sarcina furnizorilor de utilitati si instigati populatia, in mod populist si iresponsabil, la risipa, la furt, la lene, amagind-o cu tot felul de “gratuitati”.

Va dorim toate cele bune !
ASOCIATIA "RETELE TELESCOPICE", Asociatie civica

Persoana de contact:
Nastasia BURLUI
Str. Stanescu Gheorghe, 5, bl.219,
sc.B, ap.55, Sector 2,
BUCURESTI

05.03.2006, Istoria retelelor telescopice sau de ce nu trebuie politizata administratia publica locala

ASOCIATIA CIVICA « RETELE TELESCOPICE »
Adresa: Str. Stanescu Gheorghe, 5, bl.219, sc.B, ap.55,
Sector 2, Bucuresti
Data: 05.03.2006

ISTORIA RETELELOR TELESCOPICE SAU DE CE NU TREBUIE POLITIZATA ADMINISTRATIA PUBLICA LOCALA

Va prezentam in cele ce urmeaza o cronologie a retelelor telescopice. Aceasta mica istorie ne arata modul in care s-a facut si se face politica si administratie publica in Romania, si cauzele pentru care o problema comunitara, in fond usor de rezolvat, treneaza de 5 ani de zile, producand pagube imense populatiei si furnizorului de apa.
Iata evenimentele mai importante, in succesiunea lor:
1980 – 1989 Pentru alimentarea cu apa a unor blocuri din ansamblurile de locuinte realizate de fostul DGDAL s-a adoptat solutia “retelelor telescopice”. Aceste retele treceau prin subsolurile blocurilor facand parte din plasa de distributie a fiecarui bloc, chiar daca traversau 2-5 blocuri sau mai multe. Din aceste conducte se racordau coloanele care alimentau apartamentele. In aceste cazuri reteaua era cuprinsa in categoria lucrarilor sanitare interioare, infrastructura a fiecarui bloc pe care il traversa. Aceste “retele telescopice” nu s-au predat niciodata fostului ICAB.
1995 – 1999 CGMB adopta Hotararile 2/1995 si 240/1999, prin care aceste retele urmau sa fie reabilitate prin executarea unei retele publice exterioare cu bransament la fiecare bloc din ansamblu, lucrari ce au fost prevazute in bugetele PMB.
martie 1999 – martie 2000 Are loc licitatia de concesionare a serviciului de alimentare cu apa si canalizare din Bucuresti.
iunie 2000 Au loc alegeri locale in Bucuresti; primar general este ales Traian Basescu din Partidul Democrat, majoritatea consilierilor CGMB apartinand PDSR-ului; toti primarii de Sectoare nou alesi sunt tot ai PDSR-ului. Se inaugureaza astfel o perioada de lupte politice crancene si sterile care va prejudicia in mod grav administrarea treburilor obstesti ale Bucurestiului, partidul de guvernamant fiind tot al PDSR-ului si initiind, asa cum vom vedea, campanii numeroase de discreditare a Primarului General, avand ca varfuri de lance consilieri si primari bucuresteni ai PDSR-ului.
17.11.2000 Intra in vigoare contractul de concesiune a serviciului de alimentare cu apa si canalizare, pe termen de 25 de ani: concedent – Primaria Municipiului Bucuresti, concesionar – SC Apa Nova Bucuresti SA. Aceasta societate va fi perceputa de catre partidul de la guvernare, ca fiind o “realizare” a lui Traian Basescu: lovind si discreditand Apa Nova, va fi discreditat Traian Basescu si PD-ul! De asemenea, din aceleasi ratiuni, Apa Nova va deveni tapul ispasitor asupra caruia se va arunca toate neimplinirile si neputintele alesilor nostri.
29.05.2001 Premierul Adrian Nastase cere Ministerului Finantelor Publice si Oficiului Concurentei (prin intermediul presei!) sa verifice modul de fundamentare a deciziei Apa Nova de a creste de 3 ori pretul apei in Bucuresti. In urma controlului efectuat de Oficiul Concurentei a reiesit ca Apa Nova a aplicat, in trei etape, ajustari de tarife, respectiv in noiembrie 2000, cu 10%, in februarie 2001, cu 7,59%, si in aprilie 2001, cu 7,29%, si nu este vorba de o triplare a pretului. Controlul a concluzionat ca toate aceste ajustari s-au incadrat in evolutia din perioada noiembrie-aprilie a inflatiei si ca preturile au fost aplicate corect in facturile catre beneficiari. (Credeti ca si-a cerut scuze Premierul fata de Apa Nova, perceputa acum de cetateni ca fiind “capitalistul fara scrupule care exploateaza populatia”?).
31.09.2001 Viceprimarul Capitalei, Ioan Radu (PDSR) apreciaza drept ineficient procesul de privatizare a serviciilor de apa si canal. “Practic, la ora actuala, Apa Nova functioneaza ilegal”, declara viceprimarul.
30.07.2002 Acelasi Ioan Radu, acum Secretar de stat la ANRSC, declara:”Apa Nova functioneaza ilegal, pentru ca nu are audit financiar, dar nu e de dorit rezilierea contractului. Trebuie sa nu mergem pe solutii extreme, sa verificam si sa revedem unele clauze de concesiune. Pana acum, la Apa Nova s-au respins opt audite financiare. Au fost prea multe reclamatii, tocmai de aceea am recurs la control si s-a infiintat si aceasta autoritate de reglementare” (ANRSC- n.n.).
02.09.2002 Primarul General Traian Basescu, intareste afirmatia conducerii Apa Nova, care a spus ca societatea functioneaza in perfecta legalitate. Reactia a aparut ca urmare a declaratiei fostului viceprimar Ioan Radu, care a sustinut, in mai multe randuri, ca Apa Nova functioneaza ilegal, pentru ca nu are audit financiar.
08.10.2002 Directorul General al ARBAC, Adrian Cristea declara:”Bucurestenii platesc dublu pentru apa. Factura suportata lunar de bucuresteni ar putea fi redusa la sub 50%, daca francezii ar mari randamentul sistemului. Anual, sistemul produce 550 milioane mc de apa, dar factureaza un consum de doar 228 milioane mc. Asteptam saptamana viitoare un raport complet de la Apa Nova, pentru a stabili standardele, pentru a monitoriza si a sanctiona serviciile firmei”.
04.08.2003 Comisia de Experti Internationali, constituita in baza reglementarilor contractului de concesiune, si-a prezentat punctul sau de vedere in legatura cu retelele telescopice: acestea nu fac parte din concesiune, deci pozitia Apa Nova este corecta.
24.09.2003 ARBAC, impreuna cu experti in domeniu, au supus aprobarii Secretarului general al Municipiului Bucuresti, Dumitru Stanescu (??!-mirarea noastra!) o rezolutie prin care se aduce la cunostinta Apa Nova ca RT cad in sarcina ei, desi mai multa vreme societatea a negat acest fapt. “Desi nu le recunoaste, societatea romano-franceza solicita taxe asociatiilor de locatari pentru folosirea lor. Apa Nova este obligata sa ia masurile necesare pentru intretinerea acestor retele, fara ca pentru asta sa ceara o ajustare de tarif exceptionala. Bucurestenii care se afla in aceasta situatie sunt indemnati sa solicite Apei Nova sa se achite de indatoririle care-i revin prin contract.”
15.11.2003 Mai multi administratori si reprezentanti ai asociatiilor de proprietari din Sectoarele 2 si 6 ale Capitalei s-au plans ministrului economiei, Dan Ioan Popescu si ministrului muncii, Elena Dumitru, ca Apa Nova le “umfla” notele de plata celor care au contoare, punandu-i sa dea bani pe un volum de apa de 5-6 ori mai mare decat cel indicat de contor. Dan Ioan Popescu a spus ca, desi Apa Nova nu este subordonata Guvernului, va incerca sa ia masuri pentru remedierea situatiei.
17.11.2003 Conferinta de presa la sediul PSD Bucuresti. Dan Ioan Popescu, presedintele PSD Bucuresti, a solicitat premierului Adrian Nastase sa dispuna de urgenta o verificare la Apa Nova cu privire la prevederile si respectarea contractului de concesiune. In cazul in care se va stabili o neconcordanta intre contractul de concesiune si actuala legislatie, respectivul contract ar putea fi renegociat. Aceasta masura a fost luata in urma discutiilor dintre DIP si reprezentantii asociatiilor de proprietari, care au facut numeroase reclamatii referitoare la “ regiile” de apa si caldura din Bucuresti. “Toti ne-am asteptat ca sistemul european al Apa Nova sa vina cu ceva nou, insa reprezentantii societatii au invatat sa fure de la fosta regie. Si la RADET trebuie sa se faca restructurari. Se inregistreaza pierderi de 40 milioane $ anual, ascunse in datorii” a declarat Ioan Enciu, viceprimarul Capitalei (PSD).
16.12.2003 Conferinta de presa la ANRSC. Ioan Radu declara: “Din cauza modului de facturare a serviciilor de furnizare a apei si canalizare, activitatea societatii Apa Nova va fi monitorizata de ANRSC. In prezent, Apa Nova adopta o politica eronata de determinare a consumului real. Nu se mai poate calcula consumul de apa pe pausal. S-a ajuns in situatii hilare, in care o persoana ar consuma 3000 mc/luna, potrivit facturii”.
23.01.2004 O noua Comisie de Experti Internationali isi da verdictul in privinta retelelor telescopice: pentru ca RGAB nu a preluat RT ca mijloace fixe, RT nu au fost incluse pe lista bunurilor publice anexata Contractului de Concesiune, deci Apa Nova nu este responsabila de starea acestora.
27.01.2004 Ministrul delegat pentru administratie publica, Gabriel Oprea, declara ziaristilor: “Activitatea Apei Nova va fi monitorizata de Ministerul Administratiei si Internelor asupra modului de facturare a serviciilor de furnizare a apei si canalizare. Exista prea multe plangeri ale populatiei in acest sens, semnalate mai ales in timpul intalnirilor dintre reprezentantii Guvernului si asociatiile de locatari. In prezent, Apa Nova este verificata si de catre ANRSC precum si de catre Autoritatea Nationala de Control (ANC).
16.11.2004 la Colegiul National “Mihai Viteazul”, Primaria Sectorului 2 Bucuresti organizeaza o intalnire ‘‘de lucru’’ cu reprezentantii asociatiilor de proprietari si pensionarii din Sector. La intalnire participa demnitari ai PSD: Dan Ioan Popescu – Ministerul Economiei si Comertului, Ionel Blanculescu – Autoritatea Nationala de Control, Vasile Gherasim – Ministerul Administratiei si Internelor, Ion Giurescu – Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, Rodica Nasar – Deputat PSD, Elena Dumitru – fost ministru la Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei. In finalul activitatii a luat cuvintul dl. Gherasim Vasile – Secretar de Stat in M.A.I., care a desconspirat adevaratul scop al activitatii organizate: « Propun ca acest forum cetatenesc sa trimita o scrisoare catre Primarul General al Municipiului Bucuresti, care patroneaza aceste regii, care-si bat joc de cetateni si care nu fac nimic pentru populatia Bucurestiului ». In continuare dl. Gherasim a informat publicul ca la Ministerul Administratiei si Internelor se lucreaza la un proiect de act normativ care va pune la punct relatiile furnizorilor de utilitati cu clientii acestora. « Dumneavoastra, cetatenii, veti hotari sa ducem sau nu la indeplinire toate aceste importante proiecte !… », sugerand publicului atitudinea la alegerile din 28.11.2004. A fost aplaudat la scena deschisa.
17.02.2005 CGMB, urmand recomandarile ARBAC, adopta Hotararea nr. 48, privind clarificarea in justitie a statutului juridic al « retelelor telescopice », al carei articol unic mandateaza Primarul General sa transfere in justitie problema RT.
19.05.2005 Noul Primar General, Adriean Videanu, declara: “Este de preferat ca o actiune in justitie cu Apa Nova sa fie evitata, pentru ca ar putea dura mult, si, in al doilea rand, am putea pierde procesul. Iar interesul meu este ca fiecare parte sa iasa in castig din aceasta afacere”.
22.09.2005 Profitand de inundatiile din Bucuresti, primarii Vanghelie si Ontanu cer convocarea unei sedinte extraordinare a CGMB pentru a-l imputernici pe Primarul General sa inceapa demersurile in vederea rezilierii contractului cu Apa Nova. Legat de faptul ca Apa Nova a invocat incapacitatea retelei de canalizare a Capitalei de a prelua cantitati mari de apa, Neculai Ontanu a opinat ca aceste argumente sunt inexacte, ba chiar o minciuna.
06.10.2005 Oportunist, ca intotdeauna, primarul Ontanu, iese viguros si primul la atac si declara, impotriva tuturor evidentelor si impotriva bunului simt: “Desi existau avertizari care anuntau cu 3 zile inainte faptul ca Bucurestiul va fi afectat de ploi torentiale, Apa Nova nu a luat toate masurile necesare pentru prevenirea inundarii capitalei”. Edilul i-a sfatuit pe bucuresteni sa dea in judecata Apa Nova pentru a-si recupera daunele provocate de ineficienta interventiei angajatilor societatii. Pentru aceasta, primarul a promis ca juristii Sectorului 2 vor acorda asistenta gratuita tuturor celor afectati de inundatii, pentru a se constitui parti civile in procesul cu Apa Nova.
10.10.2005 Vicepresedintele PSD Bucuresti, Vlad Dumitrescu (lasam presa sa cerceteze daca numele Dumitrescu are vreo legatura cu cel al directorului ARBAC), solicita “atat penalizarea societatii pentru neindeplinirea obligatiilor contractuale, cat si plata despagubirilor pentru pagubele suferite de bucuresteni la inundatii. De asemenea, PSD Bucuresti va cere Consiliului General rezilierea contractului cu Apa Nova.” In continuare, domnul Dumitrescu a tinut sa puncteze: “Firma mama a Apei Nova, a mai fost implicata in astfel de cazuri, avand precedente in toata lumea. Recent, in Gabon, s-a renuntat la partenerul francez Vivendi, iar directorii pe care statul Gabon i-a dat afara pentru proasta gestionare a contractului respectiv au ‘aterizat’ la Apa Nova Romania”.
ianuarie 2006 Exasperata de atatea tergiversari, presiuni si diversiuni politice, conducerea Apa Nova, se hotaraste sa infrunte opinia publica, incitata asa cum am vazut mai sus, si anunta ca, incepand cu aceasta luna, se va renunta la tarifarea pausala a clientilor situati pe RT, noile facturi urmand sa fie emise in conformitate cu consumurile inregistrate de apometrele instalate la iesirile din statiile de hidrofor, conform HG 348/1993 si OG 32/2002, aprobata prin Legea 634/2002.. Ca la comanda, oportunistii, vanatorii de sufragii ieftine ale populatiei, au iesit la rampa, clamand ca masura luata de Apa Nova este un abuz.
23.01.2006 ARBAC incepe sa emita Decizii, pe banda rulanta, prin care obliga Apa Nova sa revina la tarifarea pausala. Aceste decizii si « expertize tehnice », sunt adevarate manifeste prin care populatia este indemnata la furtul si risipa apei.
02.03.2006 Simtind apropierea scadentei, cand va trebui sa dea seama de toate prejudiciile aduse populatiei capitalei, directorii ARBAC apeleaza la vechii lor prieteni PSD-isti, maestri in manipularea maselor : astfel, in Sectorul 2 Bucuresti, se organizeaza din nou, ca pe timpuri, o noua serie de « intalniri » cu cetatenii, cu invitati de la ARBAC si ANRSC, intalniri in care populatia este incitata, in continuare, impotriva Apei Nova si in care cetatenii, sunt indemnati de la microfon, de primarul Ontanu, sa reclame, cat mai repede, in scris, la ARBAC, modul de facturare al Apei Nova, pentru ca aceasta sa fie obligata sa revina la pausal ! Nu se aminteste, nici un cuvant despre evitarea risipei, despre firmele care nu platesc apa si « cotizeaza » la asociatiile de locatari, despre blocuri intregi deconectate de la RADET, si care folosesc centrale proprii, consumand numai apa rece ; despre instalatiile blocurilor lasate de izbeliste si prin care se pierde apa. Desigur, tuturor acestor cetateni le convine de minune pausalul.


Incheiem aici aceasta mica istorie a modului abject in care se face politica la noi. Cat cinism ii trebuie unui om, unei organizatii, unui partid, pentru a-si promova interesele in acest fel ? Cat de naiva poate fi populatia si chiar presa, luata in general, pentru a nu putea sa discearna adevarul si motivatia unor actiuni politice, chiar daca acestea sunt mascate cu abilitate ?
Si ne mai miram de ce oamenii nu mai merg la scrutinele electorale, de ce sunt blazati, de ce nu-i mai intereseaza problemele obstesti si cum de ajung in functii publice importante oameni slab pregatiti profesional si compromisi din punct de vedere moral !
Indemnam presa sa solicite invitatii de participare la noile « forumuri » cetatenesti (mai sunt programate inca 3 asemenea intalniri) organizate de Primarul Neculai Ontanu. Veti vedea un spectacol pe cinste !

Va dorim toate cele bune ! Vom reveni cu noi informatii!

Cu speranta ca veti actiona urgent si in interesul public,
ASOCIATIA "RETELE TELESCOPICE", Asociatie civica

Persoana de contact:
Nastasia BURLUI
Str. Stanescu Gheorghe, 5, bl.219,
sc.B, ap.55, Sector 2,
BUCURESTI

26.02.2006, O solutie tranzitorie pentru retelele telescopice

ASOCIATIA CIVICA « RETELE TELESCOPICE »
Adresa: Str. Stanescu Gheorghe, 5, bl.219, sc.B, ap.55,
Sector 2, Bucuresti
Data: 26.02.2006


O SOLUTIE TRANZITORIE PENTRU “RETELELE TELESCOPICE”
- propunere adresata Primariei Generale si Consiliului General al Municipiului Bucuresti -

Aflam de la cetateni ca ARBAC este pe cale de a deveni o veritabila Mecca a bucurestenilor, urmare a actiunii populiste si iresponsabile a acestei institutii care indeamna populatia la risipa si furt de apa si o incita impotriva furnizorului de apa.
Celebra Decizie nr. 3/2006 se multiplica pe zi ce trece – acum s-a ajuns la Decizia nr.7/2006. Toate aceste “Decizii”, intitulate pompos “cu privire la rezultatele expertizei tehnice efectuate de ARBAC in sprijinul rezolvarii disputelor dintre clienti si Concesionar, generate de modalitatea de facturare a consumurilor de apa la unii utilizatori casnici”, nu au la baza nici un studiu concret, nici o actiune pe teren, responsabilii ARBAC dovedind - a cata oara? – superficialitate si lipsa de raspundere in indeplinirea scopului pentru care aceasta institutie este platita cu bani publici. Angajatii ARBAC habar nu au despre ce este vorba, concret, pe teren, la clientii care le calca pragul; nu au intreprins si nu intreprind cercetari serioase pentru a vedea ceea ce se intampla intre statiile de hidrofor si blocurile situate in aval de acestea, studii care sa contina date, cifre, randamente, impactul asupra mediului, impactul asupra locuitorilor. Daca angajatii ARBAC ar fi fost, intr-adevar profesionisti, adevarati ingineri, ar fi publicat astfel de studii, sustinute de date si cifre concrete, care sa merite denumirea de expertize tehnice.
Va descriem in continuare modul in care ARBAC intocmeste “expertizele tehnice”:
· Cetateanul, care a aflat din presa sau de la vecini, ca ar putea beneficia de reduceri la plata facturilor, amana oricare alta preocupare si da fuga la ARBAC ;
· Acolo, « expertii » ii comunica : ‘’Trebuie sa faceti o reclamatie in care sa spuneti ca Apa Nova a trecut de la facturarea pe baza unui contor instalat in statia de hidrofor si care inregistreaza si pierderile pana la dumneavoastra, ca sunteti nemultumiti de acest lucru, si sa-mi dati o anexa cu semnaturile…’’ ;
· La alte nedumeriri si nelinisti ale clientului, ARBAC continua : ‘’Sa-si faca treaba (Apa Nova-n.n.) ca de aia ia banii de la dvs.’’ ; ‘’Noi am facut ceea ce trebuia sa facem…le-am dat amenzi, am luat decizii…’’ ; ‘’Problema o poate reglementa Primaria, care a facut concesiunea, dar, dupa cum vedeti, n-a reglementat-o nici pana acum.’’ Client: ‘’Apa Nova ne-a spus ca de 5 ani se lupta sa faca contorizarea, dar ARBAC se opune…’’ ARBAC : ‘’De 5 ani de zile daca se lupta, se ducea in instanta si spunea : uite, domnule, contractul meu spune asta…Pai dvs. cum credeti ca se lupta ? Se lupta ca nu face nimic ! Asta-i lupta pe care o face !’’. Client : ‘’Au spus (Apa Nova-n.n.) ca pana acum au suportat ei pierderile si ca nu se mai poate continua, acesta este drumul care duce catre faliment…’’. ARBAC : ‘’Extraordinar ! Si uite pleaca de aici si o sa ramana lumea suparata rau !...Nu e nici un faliment de vreme ce au 30% rata profitului !...’’. Client : ‘’Deci, ne ajutati si pe noi, daca venim, eventual mai multe blocuri ?… ‘’. ARBAC : ‘’…Da…Ca eu, avand 20-30, asa…nu fac la fiecare cate una…si cu cat veniti mai multi, cu atat dau mai repede Decizia.’’
Precizam ca aceste citate sunt autentice si provin din dialoguri recente purtate intre cetateni si angajati ai ARBAC. Vedeti cat de simplu se pot realiza « expertize tehnice », pe baza carora se emit « Decizii » la nivelul Bucurestiului ?!...
Domnule Primar General, Domnilor Consilieri ai CGMB,
Cat timp vom mai suporta aceasta sfidare la adresa bunului simt si a Legii, pe care ARBAC o practica inca de la infiintarea sa ? Cand vor fi trasi la raspundere acesti functionari care, in loc sa apere cu adevarat interesele Bucurestiului, ii aduc numai prejudicii, iar acum, pur si simplu, umilesc oamenii de buna credinta, facandu-i sa cerseasca un loc pe lista cu « reduceri » la facturile de apa ?
Reinnoim rugamintea de a se convoca urgent CGMB pentru a se hotara :
1. Stoparea acestei activitati iresponsabile a ARBAC, anularea « Deciziilor » privind revenirea la pausal, incetarea amagirii si plimbarii cetatenilor intre PMB, APA NOVA, ARBAC si retur ;
2. Pana la reglementarea finala a problemei retelelor telescopice, care, ar putea dura aprox. 3 ani, supunem atentiei dvs. urmatoarea solutie de iesire din impas, echitabila, in opinia noastra, pentru toate partile : facturarea apei la consumatori sa se faca, in continuare, conform inregistrarilor apometrelor instalate in statiile de hidrofor, dar Apa Nova sa fie obligata sa aplice o diminuare a facturilor cu un procentaj situat intre 10-15 % din consumul total inregistrat de catre asociatii, acolo unde consumurile depasesc cota de 3 mc/pers/luna. In acest fel, atat furnizorul cat si consumatorii vor fi interesati sa gestioneze cat mai corect resursa de apa, pana la contorizarea tuturor blocurilor din Bucuresti.
3. Revederea organigramei, atributiilor si modului de angajare a functionarilor din ARBAC. Cum poate o structura cum este ARBAC-ul, sa ia « Decizii » care privesc intregul Bucuresti, fara ca acestea sa treaca prin dezbaterea si aprobarea CGMB ? Cine pe cine subordoneaza ?
Mentinerea acestor anomalii in organizarea si functionarea structurilor administratiei publice locale, nu poate sa duca decat la erodarea increderii si respectului cetatenilor in autoritatile publice, lasand loc arbitrarului si abuzului in aplicarea Legii.
Daca vom da curs « expertizelor tehnice » ale ARBAC-ului, riscam sa adaugam pe lista ‘’gaurilor negre’’ ale bugetului local – amintim numai RADET-ul si RATB-ul –si furnizorul de apa, care acum functioneaza normal, dovedind ca o societate comerciala responsabila poate sa intretina si sa dezvolte un serviciu de utilitate publica, fara sa apeleze la subventii, imprumuturi nerambursabile si alte ajutoare, traind doar din tariful perceput utilizatorilor.

Va dorim toate cele bune ! Vom reveni curand cu noi informatii!

Cu speranta ca veti actiona urgent si in interesul public,
ASOCIATIA "RETELE TELESCOPICE", Asociatie civica

Persoana de contact:
Nastasia BURLUI
Str. Stanescu Gheorghe, 5, bl.219,
sc.B, ap.55, Sector 2,
BUCURESTI

19.02.2006, Sa iesim din epoca risipei!

ASOCIATIA CIVICA « RETELE TELESCOPICE »
Adresa: Str. Stanescu Gheorghe, 5, bl.219, sc.B, ap.55,
Sector 2, Bucuresti
E-mail: banii_nostri_la_canal@yahoo.fr
Site Inernet: http://asociatiacivica.blogspot.com/
Data: 19.02.2006

SA IESIM DIN EPOCA RISIPEI !

In sfarsit, subiectul retelelor telescopice care alimenteaza cu apa blocurile din Bucuresti, a devenit un subiect de actualitate, care nu mai poate fi ignorat si ocolit la nesfarsit de catre administratia publica locala.
Timp de cinci ani de zile, acest subiect a fost folosit drept paravan dupa care unii functionari si alesi locali si-au ascuns lenea, indolenta, neputinta sau interesele private. Numai asociatia noastra a trimis zeci de adrese, scrisori, apeluri si propuneri, care au fost ignorate, rand pe rand, de catre Consiliul General al Municipiului Bucuresti si Primaria Generala. Am fi putut sa chemam in justitie si sa cerem despagubiri CGMB, care, neraspunzand la absolut nici o petitie de-a noastra, a incalcat grosolan Legea 544/2001. Fie si numai acest aspect, si ne putem face o impresie despre modul de organizare si functionare al acestei institutii, despre lipsa sa de respect fata de contribuabil.
Inca de anul trecut am inaintat propunerea de a se demara urgent lucrarile de reabilitare a retelelor telescopice, finantarea acestora prin cresterea tarifului apei si, concomitent, declansarea procedurilor legale de rezolvare in justitie a litigiului aparut pe acest subiect intre ARBAC si APA NOVA, vinovatul urmand sa suporte, in final, costul lucrarilor. Puteti verifica acest lucru pe site-ul nostru, la http://asociatiacivica.blogspot.com , si veti constata ca aceasta propunere a fost inaintata, in mod repetat, la cei in drept.
La recenta conferinta de presa, Primarul General a anuntat ca aceasta este solutia preconizata de PMB. Ne intrebam de ce a trebuit sa mai treaca un an de zile, sa se mai verse pe apa sambetei zeci de milioane de euro, pentru a se ajunge la solutia noastra ? Cine a avut si are, in continuare, interesul de a tergiversa rezolvarea problemei ?
Meritul pentru aducerea in actualitate a problematicii RT apartine insa societatii APA NOVA, careia ii apreciem curajul si fermitatea de a nu ceda balcanismelor, nepasarii, birocratiei si anacronismului care inca mai bantuie administratia publica bucuresteana. Cand facem aceste afirmatii, ne bazam pe date, nume si fapte concrete ; vom difuza, in episodul urmator, o scurta istorie a RT, din anul 2000 pana in prezent, din care se va vedea cum alesii nostri au incercat sa atraga in jocul politic furnizorul de apa si cum au facut din APA NOVA tapul ispasitor al tuturor esecurilor si neimplinirilor lor, exploatand cu abilitate pauperizarea populatiei, nostalgiile pentru regimul comunist (celebrul « Nu ne vindem tara ! ») si neantelegerea de catre o mare parte a populatiei a mecanismelor economiei de piata.
Nu putem reprosa APEI NOVA decat faptul ca nu a luat mai demult masura contorizarii apei pompate pe RT, pentru a arata tuturor, in mod clar si incontestabil, risipa, jaful si furtul de apa, determinate de regimul de tarifare pausal. Intelegem ca situatia in care se afla este dificila, fiind tinta tuturor atacurilor si a refularilor populatiei, incitate de catre vanatorii de sufragii ieftine, dar, pentru interesul acestei societati si al bucurestenilor, ii recomandam sa reziste si sa se mentina pe pozitie cu orice pret.
Asistam asadar - a cata oara ? – la un spectacol balcanic sadea, in care actorii, desi provin din structuri si ierarhii diferite ale societatii, se aseamana izbitor prin modul nedemn de a vana sufragiile publicului, de a arata tuturor ca muncesc din greu si se implica pentru binele cetateanului ! Astfel, vedem iesind la rampa pentru a apara bietii cetateni, fata de capitalistul APA NOVA, consilieri ai CGMB, functionari ai PMB, ARBAC, reprezentanti de ONG-uri si unii ziaristi, tipand cat mai tare, pentru a iesi in evidenta, pentru a se face remarcati si iubiti de « popor », clamand ca masura luata de APA NOVA este un abuz, ca trebuie revenit la pausal !
Cum sa nu-i iubeasca cetatenii pe acesti oameni « dezinteresati », care ii indeamna la consum fara limite si fara plata ? Doar APA NOVA are de unde da, ca doar obtine si profit ! Si, apoi, ce mare lucru face APA NOVA, ca doar apa este din belsug si nu trebuie decat sa deschizi cateva vane si robineti ca sa curga apa !...
Acum, toti acesti demagogi isi fac campanie electorala, profitand de credulitatea si neinformarea unui public care confunda RADET-ul cu APA NOVA si care crede ca valorile dublate sau triplate ale facturilor de apa se datoreaza nu volumului de apa consumat ci scumpirii pretului apei. Chiar in aceste zile, au aparut, in unele ziare, anunturi gen « …la inceputul lunii ianuarie, pretul de consum (al apei-n.n.) a crescut cu 107,5% » !...
Prin articolul prezent, dorim sa adresam tuturor oamenilor responsabili de soarta Bucurestiului, tuturor ziaristilor adevarati, sa ia atitudine si sa se implice cu adevarat in eradicarea acestui cancer care erodeaza retelele si fundatiile orasului – retelele telescopice. Adresam acest indemn, deoarece, daca APA NOVA va ceda in fata presiunilor de tot felul si va reveni la pausal, reabilitarea RT ar putea fi amanata, din nou, pentru ani buni, in numele interesului fata de cetateni, clamat de catre vanatorii de sufragii ieftine.
Va rugam sa parcurgeti si fisierul alaturat, nimic altceva decat « Raportul de expertiza asupra retelelor telescopice », intocmit de Comisia de experti internationali la 23.01.2004. Dupa aceasta lectura, va lasam pe dumneavoastra sa raspundeti la urmatoarele intrebari :
1. De ce nu s-a dat curs Hotararii CGMB 48/2005 privind clarificarea in justitie a statutului juridic al « retelelor telescopice » ?
2. De ce trebuie sa mai vina la Bucuresti o noua comisie de experti internationali ?
3. Cui ar folosi o noua amanare a rezolvarii problemei RT ?
4. Dupa blocarea, pe toate caile, timp de cinci ani, a rezolvarii problemei RT, credeti ca directorii ARBAC ar fi capabili sa recunoasca imensele prejudicii aduse comunitatii bucurestene si sa-si prezinte demisia ?


Va dorim toate cele bune !
ASOCIATIA "RETELE TELESCOPICE", Asociatie civica

Persoana de contact:
Nastasia BURLUI
Str. Stanescu Gheorghe, 5, bl.219,
sc.B, ap.55, Sector 2,
BUCURESTI